CINE SUNT
CAMPIONII ÎN BUSINESS AI TRANSILVANIEI ÎN 2015 – ZIARUL FINANCIAR
Publish date:
11 January 2017Zece companii au fost premiate săptămână trecută la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului „Campioni în business“ – ediţia din Transilvania -, organizat de cinci ani încoace de Ziarul Financiar împreună cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR – cea mai mare bancă de pe plan local -, firma de audit şi consultanţă fiscală PwC şi fundaţia Triple Helix.
Antreprenorii din judeţele Cluj, Timiş, Braşov, Bihor, Alba sau Mureş au fost premiaţi pentru performanţa în afaceri, pentru cele mai mari şi mai spectaculoase creşteri ale cifrei de afaceri şi ale numărului de angajaţi, dar şi pentru că au reuşit să se remarce într-o perioadă în care multe companii au căzut pradă falimentului.
Industria prelucrătoare, producţia de maşini şi comerţul, indiferent că este vorba de cel electronic sau de încălţăminte, au dominat clasamentul celor mai dinamice businessuri antreprenoriale din regiunea Transilvaniei, zonă care se remarcă printr-un interes crescut pentru business şi inovaţie.
În ediţia din 2015 a proiectului „Campioni în business“ au fost acordate premii pentru trei categorii: companii mari (cu afaceri mai mari de 15 milioane de euro anul trecut), companii mici (cu afaceri cuprinse între 3 şi 15 milioane de euro în 2014) şi o categorie special creată, pentru „continuitate“, pentru companiile care au fost identificate drept campioane în business şi în alte ediţii ale acestui eveniment şi au continuat să facă performanţe notabile. În plus, au fost acordate două premii speciale unor companii care s-au remarcat printr-o evoluţie spectaculoasă sau care au reuşit să se impună pe piaţă în condiţiile în care multinaţionalele au reuşit să domine primele poziţii din pieţe importante din România.
Astfel, la categoria companiilor mari au fost premiate în cadrul „Campioni în business“ din Transilvania producătorul de mobilă Rus-Savitar din Timiş, Benvenuti din Bihor (comerţ cu încălţăminte) şi Visual Fan din Braşov, care are în portofoliu brandul românesc de telefoane şi tablete Allview. La categoria companii mici, campionii din acest an au fost Policlinica de Diagnostic Rapid din Braşov, societatea Agasi din Timiş (lucrări de instalaţii sanitare), dar şi Agrosel din Cluj, care se ocupă cu comercializarea seminţelor de legume şi flori.
Pentru continuitate în afaceri au primit premii producătorul de maşini-unelte Emsil Techtrans din judeţul Bihor, dar şi producătorul de tractoare şi echipamente agricole şi forestiere Irum din judeţul Mureş. Aceste două companii au rezistat timpului, dar şi „intemperiilor“ provocate de criza economică mondială şi au ajuns la afaceri de peste 10 milioane de euro fiecare.
„Avem nevoie de modele în lumea de business, dar de modele reale, pentru care mai întâi vorbesc rezultatele şi mai apoi încep să vorbească antreprenorii“, spune Irina Anghel-Enescu, fondatoarea şi preşedintele Fundaţiei Triple Helix.
Premii speciale, pentru viziune, au primit Albalact din judeţul Alba, producător care a devenit anul trecut liderul pieţei de lactate din România, şi Salad Box din Cluj , care într-un interval de trei ani s-a aşezat pe fotoliul de lider în segmentul restaurantelor cu mâncare sănătoasă, devenind în acelaşi timp şi cel mai extins lanţ de restaurante din România, cu circa 40 de unităţi.
„În această categorie a lactatelor în topul celor mai mari opt companii sunt doar jucători de top, la care în urmă cu 15 ani ne uitam de jos , dar pe care anul trecut am reuşit să-i depăşim. Mă bucur de fiecare dată când există companii româneşti care reuşesc să facă performanţă“, spune şi Raul Ciurtin, preşedintele grupului Albalact, cu afaceri de peste 100 de milioane de euro.
Astfel, „Campioni în business“ a reunit pentru al cincilea an consecutiv cei mai importanţi antreprenori din regiune, reuşind astfel să facă un pas către rezolvarea uneia din cele mai importante hibe ale mediului antreprenorial local şi anume networkingul scăzut între oamenii de afaceri români.
Tot în această lună au fost premiaţi campionii în business din regiunea Moldovei, iar în perioada următoare vor fi premiate cele mai dinamice companii din Muntenia, la Bucureşti.
Selecţia campionilor din business a ţinut cont de câteva criterii care trebuia îndeplinite, dincolo de cel legat de cifra de afaceri: profit brut în 2014, minimum 10 angajaţi pe parcursul anului trecut şi neimplicarea în activităţi legate de tutun, alcool, jocuri de noroc, pariuri sau alte industrii cu potenţial impact etic.
În plus, pentru fiecare companie eligibilă s-a calculat un punctaj în funcţie de patru criterii cantitative, care recompensează performanţa financiară şi constanţa în obţinerea acesteia: evoluţia cifrei de afaceri şi a indicatorului EBITDA, marja operaţională şi numărul de angajaţi. De asemenea, s-au luat în calcul şi o serie de criterii calitative, şi anume valoarea adăugată în economie şi societate, activităţile de export şi inovaţia privind modelul de business, produsele şi serviciile.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.11.2015
Sursa articol: https://www.zf.ro/suplimente/cine-sunt-campionii-in-business-ai-transilvaniei-in-2015-14870247