Se combină mâncarea cu zodia, pofta sau anotimpul?
Publish date:
04 September 2019Avem zi de zi de făcut alegeri în legătură cu ce vom alege să mâncăm. De cele mai multe ori, poftele sunt cele care ne ghidează. Dacă avem mai multă grijă, forțați de sănătate sau îndrumați de o dietă, atunci acela va fi factorul care decide masa. Iar uneori, lipsa de timp și chiar de poftă ne face să ne alegem ingredientele care ne dau forță și energie pentru încă vreo câteva ore.
Dar sunt și numeroase alte moduri prin care alegem, unele mituri și idei preconcepute, de la cum zodia ghidează ce preferi, până la predispoziții medical, ca poftele din sarcină.
Trecem printre câteva idei, mituri și păreri, și tu să ne spui dacă vreuna ți se aplică:
Zodia, starea, anotimpul - mituri despre mâncarea sănătoasă și poftele culinare
Vom începe, pentru că e aici școala și asta ne aduce aminte că e toamnă mai mult decât orice, cu ce se spune despre alegerea dietei în funcție de anotimp:
- Toamna se mănâncă multe fructe și legume locale, ne e poftă de mere, struguri și comandăm multă mâncare caldă.
- Iarna ne e poftă de citrice, mâncare mai grasă și condimentată
- Primăvara corpul ne cere alimente verzi, proaspete, dieta începe să includă mâncare mai slabă și multe fructe și legume
- Vara preferăm salatele, ne e poftă de mare și soare și fructe și legume exotice
Asta se spune, dar e adevărat?
Ei bine, câteva dintre afirmații au bază medicală și altele pot fi dovedite economic. De exemplu, într-un articol din revistabiz.ro, se menționează faptul că din modul în care se schimbă comportamentul de a comanda al românilor în funcție de anotimp, se poate prezice ce consumă aceștia. De exemplu, Radu Balaceanu, Country Manager foodpandaRomania, spune că, ”dacă vara cresc cu pana la 15% comenzile pentru salate, pește sau supe creme, multe dintre produse nefiind preparate termic, odată cu răcirea vremii, crește numărul comenzilor la produsele de tip comfort food, ca grișul și orezul cu lapte, frigănelele sau colțunașii.”
Iar medical se explică prin faptul că iarna corpul consumă mai multă energie și este mai expus factorilor de îmbolnăvire și vara pierde mai multe substanțe benefice și are nevoie constantă de alimentare cu vitamine și apă.
Vârsta este un alt indicator după care se alege mâncarea? Se spune că:
- Cei mici preferă mai mult zahărul și fructele
- Tinerii preferă carnea și multe tipuri de nuci
- Bătrânii preferă legumele
Adevăr sau mit?
Conform medicului gastroenterolog Elena Capcelea, în revista psychologies.ro, schimbările biologice, stilul de viață își pun amprenta asupra corpului și dau naștere unor noi nevoi alimentare în timp. Poți citi mai multe despre ce alimente alegem în funcție de vârstă, în articolul din link.
Pofte și alegeri culinare în funcție de ZODIE?
Recomandările și poftele bazate pe studii și influențate de stările corpului în funcție de factorii externi și următorul tip de segmentare a preferințelor de mâncare, pe bază de zodie, se leagă prin următorul citat din doc.ro, care vorbește despre Ce alimente să consumi în funcție de anotimp: ”Potrivit medicinei tradiționale chineze, care împarte alimentele în două categorii: alimente yin, cu efect răcoritor (salate, lactate ușoare, produse marine etc) și alimentele yang, cu efect de încălzire (alimentele gătite, cu puțină apă, condimentele, acriturile etc)”
Ce se spune despre zodii, fie ele de pământ, foc sau apă:
- Fecioară - semn de pământ considerat rațional, Fecioara este cea care mănâncă sănătos, salate, fructe și iaurturi.
- Balanță - cum caută constant armonia și ordinea, nativii sunt crezuți a prefera mâncărurile perfect condimentate și mai ales aranjate în farfurie.
- Scorpion - caracterizați prin plus de orgoliu și energie, scorpionii vor alege, se spune, alimentele cu gust puternic, de la ciocolată la citrice.
- Săgetător - caracterizați prin contradicții și schimbători, nativii vor trece de la perioade de exces alimentar la a uita să mănânce.
- Capricorn - prudent și practic, stilul alimentar e la fel, echilibrat și bazat pe mâncăruri tradiționale, sănătoase și gătite în tihnă.
- Vărsător - pentru că nu prea supune regulilor, Vărsătorul este greu de caracterizat și de multe ori are gusturi complet contrare de majoritate, de multe ori fiind vegetarieni.
- Pești - timid și retras, natuvul din Pești se spune că preferă desigur mâncărurile lichide și ocaziile speciale, mesele romantice și ușoare.
- Berbec - pentru că sunt impulsivi și plini de energie, mănâncă repede, exagerat și mai ales fast food și mâncăruri picante.
- Taur - nativi care iubesc familie, preferă mâncarea gătită, tradițională și cam grasă
- Gemeni - semn de aer și puțin cu capul în aer, se spune despre gemeni că experimentează, ca în viață, și cu mâncarea, și preferă consistențele aerate
- Rac - semn ce vorbește despre nativi cu spirit de familie, de grijă și atenție, este considerat a prefera să gătească mult și rețete complicate, cu o preferință pentru dulciuri.
- Leu - dominatori, cum le spune semnul, leii preferă carnea, la orice oră și în orice combinație.
Am folosit diferite surse pentru aceste informații, de la horoscop.kudika.ro la astrology-recipes.com.
Dar e ceva real din cele de mai sus, atât la nivel de caracterizare caracter, cât mai departe, la tipul de mâncare preferat și dieta aleasă?
Răspunsul este că deși nu există dovezi concludente pentru aceste descrieri, pentru pofte și pentru diferențele dintre noi, de multe ori alegem să ne ghidăm după culori, anotimp, ce se scrie, ce se spune, ce am auzit și ce ne face cu ochiul când e vorba de mâncare.
Când de fapt, alegerile ar trebui să țină cont de nevoile efective ale corpului și mai puțin de pofte.
Sfatul nutriționistului legat de zodii si alte mituri despre pofta si mancare:
” In primul rand, este necesar sa ne ascultam corpul. Senzatia de foame este foarte importanta si reprezinta un semnal pentru nevoie de energie. Trebuie sa deosebim acest semnal (senzatie de slabiciune, discomfort abdominal, crampe abdominale) de pofta, care nu reprezinta o nevoie fiziologica. Trebuie sa mancam DOAR in momentele in care ne este foame, sa incercam sa mancam mai consistent in prima parte a zilei si mai putin consistent seara, cand organismul nostru nu mai are nevoie de atat de multa energie. Mesele trebuie sa fie echilibrate (o proportie optima de carbohidrati – proteine – grasimi) si pe primul loc se pun alimentele fresh, culese in sezon, iar pe al doilea alimentele congelate, la care prin congelare sunt pastrate absolut toate vitaminele si mineralele.” - Iulia Anda Hădărean - Nutriționist-dietetician
Ingredientul săptămânii la Salad Box
Sfecla roșie - pe care o găsești la noi cubulețe, este o legumă cu aport important de zinc, fluor, seleniu, mangan, dar și acid folic atât de important, potasiu, magneziu, fier și fibre. Plus că are o culoare ce aduce aminte de frunzele la final de toamnă, dar în loc să aducă melancolie, poate să te binedispună.
@thewoolflowerco se pregătește deja de sezonul rece cu o dietă bogată și ceva călduros în lucru. A etichetat Salad Box pe Instagram și ne-a plăcut foarte mult.
Arată-ne și tu ce preferi, indiferent de ce zodie ești.
#SOCIAL: Folosește #saladboxro în creațiile tale foto de pe Instagram și îți vezi fotografia pe pagina SaladBox.